Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti doreste sa il scoata pe actualul antrenor din randul membrilor onorifici.
Sfatuit de majoritatea fanilor de la cele doua peluze sa nu accepte oferta lui Gigi Becali, Ilie Dumitrescu nu mai este agreat de acestia. Suporterii ii reproseaza atitudinea impasibila in fata numeroaselor aparitii mediatice ale patronului si, mai ales, declaratiile nu tocmai prietenoase la adresa lui Emeric Ienei, un alt nume greu din istoria clubului, si el membru onorific al AISS. De altfel, Ilie Dumitrescu s-a plans inca de la inceputul mandatului ca echipa nu se mai bucura de aceeasi sustinere ca la inceputul sezonului, sub comanda lui Victor Piturca. Printre alti membri onorifici ai asociatiei se mai numara Gabi Balint, Miodrag Belodedici, Ilie Savu si Vasile Stanga. Sustinuti din SUA Nemultumirile suporterilor au ajuns chiar si in Statele Unite. Un roman suporter al Stelei a ajuns lider al galeriei formatiei San Jose Earthquakes, iar la meciul cu Los Angeles Galaxy a fost afisat un banner care facea trimitere la actuala situatie din Ghencea. „PS, PN, AISS: Pasiune, onoare si normalitate intr-un ocean de incultura, prost gust si lasitate” a fost mesajul.